En-tête

    Nu sunt Dumnezeu. Nu judec și nu dau sentințe. Sunt doar un umil călător către Infern. Și de aceea adevărul, chiar și cumplit, nu poate decât să mă bucure, înlesnindu-mi prin durerea lui drumul către Absolut. Minciuna, pe de altă parte, oricât ar fi de dulce, mă oprește, mă întoarce, mă rătăcește, îmi îndrumă pașii către Absurd. Și asta mă sfâșie de-a dreptul. Mă eviscerează de chiar sensul existenței mele.

    Sinceritatea nu e ceva ce prietenii mei pot avea sau nu. E ceva ce trebuie să-mi ofere. Pentru toate celelalte există ceilalți. Iar în prosteasca mea obsesie continui să cred că toți cei cărora le-am oferit sinceritate și pe care i-am îndrăgit îmi vor oferi la rândul lor sinceritate. Deloc ! Iar eu m-am săturat de zâmbete de decor și vorbe cu sensuri care pier înainte de a se dezvălui ! Bonne chance mes amis !

Advertisements

Leave a comment

Ciocolată

Unui prichindel mare iubitor de ciocolată

Se spune că într-o zi, nu una oarecare
În Țara unde Soarele din zahăr ars răsare
Acolo unde norii sunt din frișcă și bezea
Și plouă cu sirop peste pământul ca o caramea
Sosi chiar la palatul Regelui Cofetărie
Un cavaler călare pe un armăsar de ciocolată amăruie
Avea armură din staniol strălucitor
Și sabia la fel, la șold se legăna ușor
Ceru pe dată Regelui să-i fie prezentat
Și-n semn de-înalt respect aduse un tort de marțipan ornat
Cu fulgi de ciocolată în mii de gusturi și culori
Înconjurând la mijloc, din fondant făcute, dulci și frumoase flori
În Sala Tronului de-întreaga Curte cu dulci onoruri fu primit
Iar Regele, deregându-și glasul, cu un bombon de ciocolată, astfel a grăit:
– Cavalere, ai străbătut munți cu crestele de savarine
Mări de jeleu și mlaștini împânzite cu-amandine
Mare nevoie avem de ajutorul tău
Să-învingem în războiul cu friptura și cartofii din pireu
Ciorba să devină amintire într-un vechi meniu
Și tocănița de legume nu vreau să o mai știu
Gătitele mâncăruri au oști nenumărate
Salatele-s pe flancuri, în centru grătarele înfierbântate
Iar Noi, doar din dulcețuri, bomboane, prăjituri și suc de portocale
Vom fi înfrânți de le vom sta în cale
Umflându-ți pieptul cu mândrie așa-i răspunse Cavalerul:
– Mărite Rege, de sare nu mă tem, la trântă mă încumet cu piperul
Sosuri și dresuri, mirodenii aromate
Le-întorc de unde au venit pe toate
Uită de-acum antreurile și ciorba și felurile principale
De astăzi farfuriile adânci și cele întinse vor sta doar goale
La Curtea Ta vor fi îngăduite
Doar farfuriile de desert pline cu dulciuri care mai de care mai trăznite
Dar îți voi cere-n schimbul ajutorului să-mi fie dăruit palat
Din ciocolată, cu-acoperiș de zahăr vanilat
Podelele să fie pe de-a-întregul din cea mai fină înghețată
Vanilie cu fructe de pădure, fistic și caramel și bineînțeles și ciocolată
Napolitane cu cremă dulce de alune
În loc de porți vreau a se pune
Să aibă turnuri din turtă dulce cu nuci bine prăjite
Și scările să fie cu nuga acoperite
Dar ca să fie învoiala dreaptă și cinstită
De-acum îți spun că-i o mâncare ce va rămâne, de nu mă ascultați, în veci nebiruită
Fie că-i pusă-n farfurie sau pe-o felie de pâine stă întinsă
Ea trebuie mâncată, altfel nu poate fi învinsă
Iar oștile îți vor rămâne de pitici
Doar cei ce își ascultă mama și mănâncă vor deveni voinici
Mâncarea asta e alta-n fiecare zi și n-are nume
E tot ce-n farfurie mama-ți pune !

Leave a comment

Semnul Tău …

Mă îndurerează profund să văd, să citesc, disperările mele deja trăite de alții. Cum ? Nu sunt eu cel mai disperat dintre pământeni ? Disperarea trebuie să fie pur individuală. Cum vine asta disperare colectivă, disperare împărtășită ? Bucuria se împarte, se celebrează. Disperarea nu. Doamne, ai greșit ! Ce rost mai am eu daca nu să arăt lumii puroaiele sufletului ?
Sunt trist. Disperarea e un lucru banal. Ca o durere de măsea. Doar că în loc să te duci la dentist te duci la psihiatru. Acesta , ca și primul nu poate decât să curețe sufletul de carii și să pună plombe. Doar că dintr-un suflet viu și dureros capeți unul peticit și mort. N-ai să mai simți nimic decât dacă plomba n-a fost reușită. Atunci, la ger puternic, vei simți o înțepătură drept în inimă. Arsenicul ucide carnea dar nu și spiritul ei. Înseamnă că sufletul și spiritul sunt lucruri diferite ? Poate că sufletul e trupul gândurilor iar spiritul viața lor. Iată, un alt motiv de disperare. Numai al meu. Încă. Sunt fericit. Eu am o disperare mai mult ca ceilalți. Una care trancende carnalul. Poate e chiar divină. Oare există un sfânt al disperării ? Ce zici Doamne ? Mă înscriu la interviu ? Aștept semnul Tău. Știi Tu care …

29 Comments

Viața ca o abia așteptare

Nașterea: abia așteptăm să intrăm în lume; odată intrați părinții abia așteaptă să urlăm și să facem pipi.
Pruncia: părinții abia așteaptă să nu mai urlăm, să nu mai murdărim scutecele, să mâncăm ciorbă. Ultima e o așteptare idoată. Dar înainte să comentați așteptați să deveniți părinți.
Grădinița: părinții abia așteaptă să scape de noi pentru o (jumatate) de zi aruncându-ne într-un loc unde alți 38 de mucioși abia așteaptă să aibă pe cine să scuipe, cui să tragă scatoalce pe scăfârlie, cui să dea pantalonașii jos sau cui sa ridice fustița sus, dar și locul unde o mucioasă sau un mucios abia așteaptă să aiba pe cine pupa, pe cine să țină de mână pe furiș, cu cine să iasă în pauză la joacă.
Școala generală: abia așteptăm primul set de cărți, pline de gem și mucii celor care deja au promovat clasa întâi. Pe alocuri adnotări cu pixul sau carioca, unele în așteptarea pubertății. Abia așteptăm să ne facem pionieri, să primim cravata roșie și tremurăm să ne dea inel din ăla transparent și lucios. Unii abia așteaptă să devină comandanți de grupă, de detașament sau de unitate. Alții abia așteaptă pauza mare să facă pipi. Unii fac fără să mai aștepte. Aceștia din urmă sunt cei pentru care așteptarea a luat sfârșit. Paradoxal ei nu mai așteaptă să devină oameni mari. Ei sunt deja.
Gimnaziul: abia așteptăm să pipăim colegele pe sânișori sau colegii pe puțulică în aglomerația din pauze. Abia așteptăm să aprindem prima țigară, să gustăm prima bere, să mergem la primul chef unde nu se așteaptă nimeni să venim. Abia așteptăm primul sărut. Abia așteptăm să răsfoim prima revistă porno. Abia așteptăm să ajungem la liceu.
Liceul: abia așteptăm să ne tragem prietenă din an mai mic sau prieten din an mai mare. Abia așteptăm să fumăm cu tupeu pe stradă. Abia așteptăm prima beție. Abia așteptăm să facem ce fac actorii din filmele porno pe care abia am așteptat să le vizionăm. Abia așteptăm să devenim UTC-iști. Abia așteptăm paradele de 1 Mai și 23 August de unde să chiulim ca să mergem la o cârciumă ascunsă unde abia așteptăm să ne machim. Abia așteptăm vacanța de vară ca să mergem la mare, deși părinții abia așteaptă să ne ia cu ei în te miri ce stațiune plicticoasă unde abia așteaptă să joace Tabinet în parcuri, să tricoteze, să schimbe rețete și trucuri de reparat Dacia când rămâi cu ea în drum. Să bea apă puturoasă în loc de bere. Noi abia așteptăm să se termine calvarul.
Armata: abia așteptăm să ajungem într-un loc asemănător cu gradinița. Diferența este că acolo nu 38, ci 380 de handicapați abia așteaptă un pifan de care să-și bată joc în cele mai umilitoare moduri cu putință. 38 sunt ”cadrele” care abia așteaptă să facă același lucru. 3,8 e coeficientul mediu de inteligență. De așteptat într-un asemenea loc. Abia așteptăm să se termine.
Facultatea: abia așteptăm caminul, Casa Studenților, chefurile, bețiile, sexul ocazional, concertele rock, festivalurile studențești. Abia așteptăm să se termine sesiunea. Abia așteptăm să vină vacanța de vară să mergem fără părinți la mare. În sfârșit ! La Costinești, la nudiști, la bere, la discotecă, la orice fel de distracție, cu cât mai neașteptată cu atât mai bine.
Absolvirea: abia așteptăm să terminăm facultatea. Fiindcă nu știm ce ne așteaptă. Dacă am ști …
Serviciul: abia așteptăm să ne dăm mari cu ce am învățat noi la facultate. Colegii abia așteaptă să ne demonstreze că nu suntem buni de nimic. E de așteptat ca ei să reușească înaintea noastră. Abia așteptăm să luăm prima leafă să ieșim la bere. Colegii abia așteaptă să luam prima leafă să le plătim berea. Abia așteptăm concediul. Concediul vine dar e de așteptat să nu ne mai distrăm cum făceam odinioară.
Însurătoarea: abia așteptăm !!!!!!! Așteptarea se termină înainte să înceapă abia.
Primul copil: vine pe neașteptate deși era de așteptat ca după atâția ani de gimnaziu, liceu, armată și mai ales facultate să știm cum se planifică corect acest aspect așteptabil al vieții. Pentrpărinți însă așteptarea a luat sfârșit. Au devenit bunici.
Anii trec: nu ne așteptăm să treacă așa repede. Era de așteptat să fim nepregătiți în fața așteptării.
Pensia: abia așteptăm primul cupon. Ne plictisim de așteptare.
Moartea: abia așteptăm s-o mai amânam puțin. Însă așteptarea nu mai e o opțiune. În sfârșit !

35 Comments

Prieteni

Întotdeauna m-am considerat cel mai mare dușman al meu. Raționament incorect câtă vreme nu luasem în calcul toate posibilitățile: nu pusesem la socoteală și prietenii.

16 Comments